LEGENDA INTEMEIERII

Viaţa unei instituţii are dramatismul existenţei umane, este un fel de parcurs biografic la scara istoriei. Forma ei rece – o clădire, o schemă de funcţionare, un regulament, vagoane de documente – este însufleţită de oameni şi capătă cu adevărat identitate prin personalitatea lor. În cazul C.N.M.B., prin cea a elevilor şi profesorilor care l-au constituit. Îl constituie.

Viaţa unei instituţii se cere celebrată, precum a oamenilor, fiindcă ea însumează efortul de a exista, străduinţa şi sagacitatea, sacrificiul şi inteligenţa, pasiunea şi curajul, ambiţia şi profesionalismul. Ce e mai bun din cei mai buni. Zilele Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” sunt, în fiecare an, un asemenea prilej. Generaţie după generaţie, elevii şi profesorii colegiului însumează, în aceste zile, realizările prezentului şi contemplă trecutul impresionant al instituţiei. Despre ce este acum Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân” ştie orice candidat ce speră să ni se alăture. Despre istoria lui se stiu cu mult mai puţine.

1 2 3 4 5 6

Ca să-i parafrazăm pe junimişti, vom spune că originea Colegiului se pierde în noaptea timpului. De fapt, într-o perioadă în care Dobrogea încerca să-şi revină după Războiul de Independenţă şi să se integreze organic în sistemul politic, economic, cultural şi administrativ al ţării. Necesitatea de a se înfiinţa o instituţie de învăţământ secundar în Constanţa a fost atunci resimţită puternic, fiindcă, după cum se argumenta în presa locală a vremii, “Copiii care au trecut clasele primare, dacă părinţii lor n-au mijloace spre a-i trimite în alte oraşe, nu mai pot continua studiile, iar cei cu mijloace pleacă în străinătate, de exemplu la Constantinopol, unde pierd simţul românismului.” În realitatea cosmopolită a Dobrogei se punea problema stringentă a învăţământului secundar. Aşa se face că, o dată proiectul aprobat de către Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, la 1 septembrie 1896 a luat fiinţă în oraşul Constanţa un Gimnaziu clasic de băieţi, strămoşul, i-am zice, al Colegiului actual.

O problemă dificilă s-a dovedit a fi, încă de la început şi pentru o lungă perioadă, găsirea unui spaţiu de învăţământ adecvat. Gimnaziul clasic de băieţi a funcţionat iniţial într-o clădire (care astăzi nu mai există) de pe fosta Stradă a Justiţiei (în prezent, Mihai Viteazul), colţ cu Străzile Rahovei şi Luminei (acum, Lahovari), apoi în casele fostului consul francez Magrin. În primul său an şcolar, 1896 – 1897, gimnaziul cuprindea clasele I şi a II-a ale ciclului inferior, avându-l ca director pe profesorul de matematică Demetru Rădulescu.

Pe fondul mişcării culturale tot mai susţinute de la începutul secolului XX şi din iniţiativa directorului de atunci al instituţiei – Virgil Andronescu – la 1901 gimnaziul primeşte numele “Mircea cel Bătrân”.

Dar condiţiile de funcţionare a instituţiei rămăseseră tot precare. În 1904, şcoala se găsea într-un local mic din strada Lascăr Catargiu, după ce trecuse prin altele, la fel de improprii. 130 de elevi, în general copii de oameni săraci, de mici funcţionari sau de negustori, ocupau cele 4 săli de clasă ale clădirii. Părinţii cu dare de mână îşi trimiteau în continuare copiii să studieze în altă parte. O campanie de dotare a şcolii cu cele necesare s-a desfăşurat în perioada 1901 – 1906, însă cu rezultate modeste. Fapt sugestiv, dar şi amuzant, „nici chiar condiţionând votul şi influenţa – mică desigur – la alegerile de comună” (după cum stă notat prin documentele de arhivă), nu s-a putut procura suma de 120 de lei pentru confecţionarea unui dulap necesar depozitării materialului didactic: păsări împăiate, hărţi, instrumente de laborator.

Însă în primăvara anului 1906, regele Carol I a făcut o vizită gimnaziului, însoţit fiind de ministrul învăţământului, de prefect şi de primarul oraşului. A fost ocazia decisivă pentru a determina schimbarea bazei materiale, inclusiv a localului în care funcţiona instituţia. Remarcele Majestăţii Sale cu privire la rolul liceului în viaţa socială a urbei, ca „singura şcoală care poate să contribuie la opera de naţionalism” au fost, după cum vor afirma peste ani profesorii martori ai evenimentului, „la baza progresului pe care îl cunoaştem astăzi.”

Începând cu anul următor, 1907, viaţa gimnaziului va cunoaşte, într-adevăr, un curs ascendent. Noul director, N.T.Negulescu, pune condiţii oficialităţilor locale înainte de acceptarea funcţiei: amenajarea gimnaziului ca liceu, selecţia severă a profesorilor titulari, contribuţii substanţiale pentru dotarea şcolii, încetarea inspecţiilor efectuate de către prefect! Beneficiind de această relativă autonomie, conducerea instituţiei şi corpul profesoral se angajează într-un susţinut efort de consolidare a instruirii şi educaţiei oferite elevilor: se îmbogăţeşte şi se diversifică baza materială, inclusiv cu pelicule cinematografice, se practică metode pedagogice moderne, popularizate şi prin lecţii demonstrative susţinute în afara oraşului, se creează un colectiv profesoral select şi numeros, alcătuit în cvasitotalitatea lui din titulari.

Acest efort colectiv a condus la creşterea interesului public şi la sprijinul autorităţilor locale pentru şcoala constănţeană, încât în anul 1911 se produce transformarea gimnaziului în liceu. Faptul este consemnat prin Ordinul Prefecturii Constanţa (10 septembrie), care cere Primăriei să delege profesori din cadrul Gimnaziului „Mircea cel Bătrân” pentru a lua parte, în Capitală, la momentul festiv de oficializare a noii identităţi a instituţiei. Este un pas important, „pentru care atât din partea noastră, cât şi din partea cetăţenilor s-au făcut interveniri pe lângă domnul ministru al Instrucţiunii Publice şi s-a obţinut un rezultat favorabil”, declara directorul de atunci, dl. N.T.Negulescu. Încă de la înfiinţare, profilul liceului s-a orientat spre „ştiinţele reale şi practice”, în conformitate cu „spiritul localităţii”. Primele secţii au fost, de aceea, reală şi modernă, iar pentru o perioadă, până în 1918, când ia fiinţă la Constanţa Şcoala Comercială Superioară, cea comercială.

Organizarea liceului s-a realizat în conformitate cu „Legea Haret” care stipula ca şcoala secundară pentru băieţi să fie împărţită în două cicluri de câte patru ani fiecare: gimnaziul (sau cursul inferior de liceu) asigura o pregătire unitară tuturor elevilor, cursul superior fiind structurat pe specializări. Prin urmare, din 1911 gimnaziului i s-a adăugat un ciclu superior constituit dintr-o secţie “modernă” cu o singură clasă. Abia în anul şcolar 1914 – 1915 schema de organizare a liceului a fost definitiv fixată. Ea cuprindea un ciclu inferior şi unul superior, fiecare având câte patru clase. Intrarea în clasa I avea loc în urma unui examen de admitere, iar trecerea în cursul superior printr-unul de Capacitate. Diploma de absolvire se obţinea în urma unui riguros examen de Bacalaureat. Începând cu clasa a VII-a, elevii puteau opta pentru secţia reală sau pentru cea modernă.

Creşterea importanţei sale în viaţa educaţională a zonei a făcut ca în anii 1913-1914 să se ia hotărârea de a fi clădit un local special pentru funcţionarea liceului. În consecinţă, Primăria a cedat Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice 6000 de m2 din grădina publică a oraşului. Din nenorocire, declanşarea primei conflagraţii mondiale şi intrarea României în război au întrerupt realizarea proiectului.

Liceul intra într-una dintre cele mai dramatice perioade ale existenţei sale. În august 1916, ministrul instrucţiunii, I.G.Duca, trimitea prefecţilor o circulară prin care le solicita să viziteze şcolile pentru a le vorbi elevilor despre „cauza dreaptă” a participării României la război. Elevii din cursul superior şi unii dintre profesorii liceului proaspăt înfiinţat au plecat pe front în cadrul Diviziei a 9-a Infanterie – Constanţa. În acele împrejurări istorice, Liceul i-a dat pe primii săi eroi şi martiri, în bătăliile de la Mărăşeşti, Oituz, Nămoloasa, Turtucaia. Pe durata războiului, clădirea a fost transformată în spital militar român, iar după căderea oraşului, în urma bombardamentelor din 9 octombrie 1916, în spital militar german. Sub ocupaţie bulgară, şcolile au fost închise şi celor care au cerut redeschiderea liceului, profesori şi cetăţeni, li s-a răspuns prin ameninţarea cu moartea. A urmat exodul populaţiei locale către Moldova şi Muntenia; în acest context, registrele matricole şi o parte din arhiva liceului au fost transportate, cu multe riscuri, la Hârşova.

Autorităţile române s-au reîntors la Constanţa în decembrie 1918, după încheierea războiului şi astfel cursurile liceului au fost reluate la începutul anului următor. Condiţiile de studiu erau însă dezastruoase, cea mai mare parte a bazei materiale fiind distrusă, încât unii elevi de clasa I stăteau în picioare în timpul orelor; lipseau manualele şi era un grav deficit de cadre didactice. În primii ani de după război se ajunsese chiar la clase de câte 72 de elevi.

Pentru a rezolva problema dotărilor instituţiei s-a înfiinţat un comitet şcolar format din profesori şi părinţi a cărui principală sarcină era adunarea de fonduri şi achiziţionarea de mobilier şi de material didactic şi ajutarea elevilor săraci. Fondurile gestionate proveneau din taxe, subvenţii ale Prefecturii şi ale Primăriei, contribuţii benevole, donaţii, beneficii rezultate din serbări, difuzare de carte şi desfacere de rechizite şcolare. Dar esenţială a rămas în continuare problema localului. Pentru că nu existau fonduri, s-a apelat la cetăţenii oraşului care, prin liste de subscripţii şi donaţii, au contribuit masiv la reiniţierea proiectului. S-a creat o solidaritate locală nemaiîntâlnită. Liceul a fost susţinut material şi moral de către cooperative, bănci, camere comerciale, asociaţii şi persoane fizice, prin donaţii în bani, cărţi şi aparatură de laborator, amenajări, burse şi vizite medicale gratuite.

La 13 octombrie 1923 a fost pusă, în sfârşit, piatra de temelie a edificiului actual al liceului, fondurile necesare construirii provenind din donaţiile generoşilor locuitori ai oraşului Constanţa, din subvenţiile Primăriei şi din cele ale Ministerului Instrucţiei Publice. Inaugurarea impunătoarei clădiri a liceului se va face la 26 octombrie 1928, o dată cu sărbătorirea emoţionantă a unei jumătăţi de secol de la reunirea străvechiului ţinut al Dobrogei cu Ţara Mamă. În acelaşi an, Liceul „Mircea cel Bătrân” este evaluat de Minister în categoria liceelor de tip „E”, indice al elitei în învăţământul liceal românesc. Tot mai mulţi dintre absolvenţii săi urmează studii superioare la diverse facultăţi din ţară sau din străinătate (la Viena, Berlin, Roma, Paris, Anvers), încât acoperă toate domeniile de activitate din ţinutul Dobrogei. O statistică interesantă de la începutul deceniului al treilea, indică specializările ulterioare ale celor 256 de absolvenţi ai liceului: ofiţeri, comercianţi, avocaţi, funcţionari de bancă, medici, ziarişti, funcţionari în administraţia financiară, la căile ferate sau la poştă, contabili, profesori, farmacişti, magistraţi, ingineri, industriaşi, un doctor chimist, un filosof, un literat, un sculptor, un agronom, un director în Ministerul Muncii, un director de stabiliment arte grafice. Unii dintre absolvenţi îşi susţin doctoratul la prestigioase instituţii de învăţământ superior de peste hotare.

Perioada 1931 – 1932 a însemnat trecerea cu întregul efectiv de elevi în localul nou şi consolidarea prestigiului liceului. În deceniile interbelice, istoria instituţiei a fost nemijlocit legată de personalitatea directorului său, profesorul de istorie Gheorghe Coriolan, pedagog excepţional care a condus destinele liceului între 1 octombrie 1920 – 1 septembrie 1940. I s-a spus „directorul celor două decenii”! Prestanţa şi devotamentul directorului, calitatea deosebită a corpului profesoral, schema de organizare a procesului instructiv-educativ au constituit armatura solidă care a făcut din Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanţa una dintre cele mai redutabile şcoli secundare din ţară. Într-un articol din revista constănţeană „România de la Mare” se scria la 1936: „Toată activitatea culturală a Dobrogei a radiat zeci de ani numai din cancelaria acestei şcoale: ziaristică, conferinţe, publicaţii, serbări. Străinii care au învăţat carte pe băncile acestui aşezământ au prins a a se simţi români, a se solidariza cu elementul naţional şi astfel şcoala a creat, prin puterea influenţei sale şi prin apostolatul dascălilor ei în viaţa românească, acolo unde vitregia veacurilor abia-i mai lăsase o umbră palidă. Promoţiile acestui liceu au făcut cinste tuturor universităţilor noastre şi celor străine prin pregătirea cu care au părăsit şcoala.”

Viaţa culturală internă a liceului a fost susţinută, printre altele, de activităţile Societăţii elevilor „I.L.Caragiale” şi de revistele şcolare editate de-a lungul anilor: „Şoimii Dobrogei”, „Îndrumarea”, „Tinerimea Dobrogeană”, „Şoptiri Dobrogene”, „Aoptabe”, Zări Albastre”.

Criza economică şi apoi cel de-al doilea război mondial au lovit în bunul mers al instituţiei, ca şi în cel al întregii societăţi româneşti. Complexitatea şi dramatismul vremurilor şi-au pus aprenta şi pe viaţa tinerilor constănţeni din deceniile patru – cinci ale secolului trecut. Unii elevi şi profesori au fost arestaţi, şi chiar condamnaţi sub suspiciunea de a fi simpatizat cu mişcarea legionară; alţii şi-au pierdut viaţa pe front. Dupa cel de-al doilea război mondial, localul liceului fiind ocupat de armata sovietică,(1945-1958) cursurile s-au desfăşurat, după-amiaza, în clădirea Liceului ” Domniţa Ileana”, azi Liceul “Mihai Eminescu”. Această situaţie a durat până în anul 1958.

În perioada postbelică, în pofida sistemului comunist care începe să zguduie din temelii edificiul şcolii româneşti, liceul „Mircea” şi-a păstrat bunul renume, graţie în primul rând extraordinarei dăruiri a profesorilor săi. In 1974, localul s-a extins prin construirea a încă opt săli de curs, care formează aşa-numita “aripă nouă” de astăzi, şi a unei săli de educaţie fizică. Prin redobândirea în acest an (2004) a clădirii în care funcţionează Inspectoratul Şcolar Judeţean, se va reîntregi vechiul edificiu al liceului. Cu o excepţie: fosta sală de festivităţi care e clădirea actualului Teatru de Stat.

Prin Ordinul Ministrului Învăţământului din 20 mai 1996, denumirea Liceului “Mircea cel Bătrân” a fost schimbată în Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân”. Era anul sărbătoririi Centenarului. Cu 100 de ani în urmă Colegiul era un “gimnaziu clasic de băieţi”, cu 74 de elevi. Acum ne propunem să devenim primul colegiu european din ţară.
* * *

Ca în orice creaţie, pentru a dăinui în timp, piatra se uneşte cu sufletul. Au fost mulţi cei care au pus suflet pentru a păstra lumina vie a educaţiei în această parte a ţării. Sute de profesori s-au dedicat tinerilor „mircişti”, au format minţi şi caractere. Mulţi au fost personalităţi ale învăţământului dobrogean şi naţional: de la mai vechii Demetru Rădulescu( primul director),Ion Bănescu,Virgil Andonescu, Nicolae T. Negulescu, Gheorghe Coriolan, Constantin Mureşanu, Carol Blum, Nicolae Constantinescu-Pană, Ion Bentoiu, Anton Holban, Ion Fodor, Marin Ionescu-Dobrogeanu, Nicolae Georgescu- Roegen, Gheorghe Carp, Ion Morozov, Nicolae Zăgoicea, Ion Banu, Grigore Sălceanu, Petre Caragea, Vasile Neacşu, Ion Vodă, Ion Zaharia, Petre Raicopol, Ion Bădică, Ion Ciocan, până la cei mai apropiaţi: Sever Baltac, Valeriu Anghelescu, Florin Pietreanu,Munteanu, s.a.

Printre absolvenţi se află: sculptorul Ion Jalea, scriitorul Ion Marin Sadoveanu, dramaturgul Grigore Sălceanu, poetul Virgil Teodorescu, traducătorul Taşcu Gheorghiu, scriitorul Eugen Lumezianu, pictorul Lucian Grigorescu, scriitorul si profesorul universitar Nicolae Timiras, matamaticienii Nicolae N. Mihăileanu şi Ion Cristea, profesorul universitar Emanuel Vasiliu, scriitorii Pericle Martinescu, Pavel Chihaia, Corneliu Leu, Bogdan Ghiu, Ioan Micu, regizorul Stere Gulea, medicul chirurg de reputaţie mondiala Alexandru Pesamosca, violonistul Varujan Cozaghian, tenorul Vasile Moldoveanu, pianistul Hary Tavitian, biologul Marian Gomoiu, profesorul universitar Petre Frangopol, economistul Paul Bran, rectorul A.S.E. Bucuresti

Mulţi dintre absolvenţii ultimului deceniu îşi desăvârşesc pregătirea profesională susţinând examene de doctorat în mari centre universitare din Franţa, Germania , Italia şi Statele Unite.

Viaţa actuală a Colegiului se reflectă în rezultatele excepţionale pe care le obţin elevii săi la concursurile şcolare naţionale şi internaţionale, în participarea cadrelor didactice la programele de perfecţionare iniţiate de Uniunea Europeană (programele “Lingua Comenius, Arion.”), în derularea unor proiecte culturale şi educaţionale europene, în iniţierea şi derularea programului “Laboratory School”, ca şi în numeroase alte activităţi